vineri, 9 mai 2014

Fluturi -Irina Binder

Prezentare: Se spune că, atunci când citeşti unele cărţi, nu poţi sau nu ştii cum să vezi şi să treci dincolo de coperţi, dincolo de aparenţe, dincolo de cuvinte. Unele cărţi sunt aşa, iar altele sunt altfel.
   Sunt cărţi care te fac să pătrunzi cu paşi timizi şi mici, în lumea şi în sufletul celui care le-a scris. Iar carteaFluturi este o invitaţie în universul unui suflet. Povestea începe oarecum timid, ca să continue cu paşi grăbiţi şi să sfârşească printr-o avalanşă, aparent haotică, a tot ceea ce înseamnă şi poate aduce iubirea în viaţa unui om: fluturii iubirii, fericire fără margini, lacrimi şi amărăciune, dezamăgire şi resemnare.
   Citind cartea, descoperi magia fluturilor, care într-o singură zi se nasc, iubesc şi mor. Ei asistă la propria lor naştere şi îşi trăiesc viaţa, ca să asiste chiar şi la propria moarte. Au parte de iubiri stinghere care ofilesc şi visează pe flori străine, deseori nesărutate, făcându-le să vibreze a goluri neplânse, a doruri neînvinse. Fluturii iubirii ating pe oricine găsesc frumos. Ei surprind întreaga esenţă a lumii, în dorul dintre două bătăi de aripi. Se bucură alungând şi respirând doruri nebune, şoptind la fiecare deschidere de aripi, iubire.
   Iubirea face ca, în timp, măştile oamenilor să cadă, pentru că prea puţini sunt cei care, odată dezveliţi de măşti, mai pot privi printre şi spre iluziile vinovate pe care le-au creat sau păstrat şi să topească lacrimi, prin sărutări fierbinţi, cu care să alunge toate umbrele vieţii. 
   Citind cartea Fluturi, te bucuri de un univers plin de emoţii şi te regăseşti în fiecare zbucium. Iar la finalul poveştii, te bucuri că Fluturi nu este doar o poveste, regăsind părţi din sufletul tău ascunse acolo, între pagini. La sfârşit, te bucuri, zâmbeşti şi mulţumeşti pentru tot: că ai cunoscut şi trăit iubirea cu toţi fluturii şi cu toate lacrimile ei, că ai avut parte de prietenii adevărate şi sincere, că ai crescut printre cei mai minunaţi şi delicaţi oameni, că te-ai pierdut ca să te regăseşti, pentru că toate au un rost şi pentru că nimic nu este întâmplător...
   Cititorilor mei, cu multă dragoste! - Irina Binder

 Recenzie:  Am rămas profund impresionată de acest prim volum.Nu știu cum s-au simțit ceilalți cititori care au lecturat-o,dar pe mine m-au încercat felurite sentimente pe parcursul acestei cărți.Și sinceră să fiu,am auzit foarte multe păreri pro către acest volum,dar și multe opinii contra.De ce contra ? Ei bine ,majoritatea persoanelor care au citit această carte au afirmat că nu este o lucrare literară.Da,așa e , ”FLUTURI”, nu e genul de roman în care în fiecare frază există epitete și metafore care transfigurează realitatea.Autoarea a prezentat lumea așa cum este și în realitate.
         M-a atras foarte mult acest volum .Irina,protagonista,trecea de la o stare la alta,acum fericită,iar după două momente plângea.Cu fiecare pagina citită,parcă și eu eram atrasă într-un astfel de cerc vicios al sentimentelor.Ce-i adevarat,am fost și puțin derutată la un moment dat și sinceră sa fiu....cred că eram derutată de indecizia ei .
         Cât despre cei doi buni prieteni,Robert și Matei,pot zice că aveau ceea ce se numește ”prietenie adevărată”. Când am realizat ca Robert era îndrăgostit de Irina,am anticipat că se va sfârși urât relația dintre Robert și Matei,dar Slava Domnului,m-am înșelat.Cu toate că Robert era îndrăgostit de iubita ”fratelui” său ,asta nu l-a determinat să renunțe la prietenie lui Matei.
           Ce să mai,un adevărat triunghi amoros.Chiar și Irina era confuză.Susținea vehement că îl iubește pe Matei,dar se gândea neîncetat la Robert.El încerca să o îndepărteze și să o atragă în același timp.Poate suna ciudat ,dar e adevărat.Matei mi s-a părut un adevărat gentleman la început.Acel tip de gentleman misterios,care vrăjește toate femeile.Am fost însă ușor indignată și contrariată de atitudinea lui spre final.Adica,da, știu,dacă nu e gelos,un bărbat nu e nici îndrăgostit.Dar în unele momente ,chiar exagera.Măcar dacă Irina îi dădea motive să fie gelos,uitându-se după alții,dar nu a fost așa.Ea îi era fidelă și încerca pe cât de mult posibil să și-l înlăture pe Robert din minte.
              Mi-a plăcut foarte mult atitudinea Irinei.Cu toate că era iubita unui om bogat,ea vroia să lucreze și nu accepta sub nicio formă titulatura de ”femeie întreținută”.Când a aflat că a fost înșelată,nu a țipat,nu s-a enervat( doar la exterior,probabil la interior era furioasă),ci a acționat cum ar fi acționat orice femeie inteligentă: a plecat.
             Una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit.Excepțional scrisă.Felicitări autoarei!
     TITLUL ORIGINAL: FLUTURI
     AUTOR: IRINA BINDER
     NOTA MEA: 10/10  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu